NOUTATI 2016

By: CAR0 comments

Cu intenția de a diversifica oferta de împrumuturi și pentru a veni în sprijinul membrilor noștri, Consiliului Director al CAR Învățământ Târgoviște IFN, începând cu 01.01.2016, a hotărât acordarea de împrumuturi stimulative și de fidelizare a membrilor, pentru anumite categorii de salariați, cu dobânzi reduse:
a) împrumuturi pentru persoanele cu venituri mici (personalul nedidactic, contractual), până la 1.000 lei venit net;
b) împrumuturi pentru personalul debutant (primul an de activitate);
c) împrumuturi pentru membrii cu o vechime de cel puțin 20 ani în CAR Învățământ Tărgoviște și cu un istoric curat;

Pentru aceste tipuri de împrumuturi, dobânda nominală calculată va fi cu un procent mai mică decât dobânda nominală calculată la împrumutul tradițional.
Pentru a beneficia de aceste forme de împrumuturi solicitanții vor prezenta documente justificative: adeverință de salariat cu venitul lunar, cupon pensie, adeverință din care să reiasă că este debutant.

Împrumuturile tradiționale de până la 10.000 lei, se vor acorda membrilor cu un istoric curat, în cuantum de 4 ori valoarea fondului social tradițional.În același timp s-a hotărât ca începând cu data de 01.01.2016 să se diversifice ajutoarele sociale acordate:
a) Se va acorda în continuare ajutorul de deces, conform Regulamentului aprobat în sedinta Consiliului Director din decembrie 2013 ;
b) Se va acorda ajutor pentru căsătorie în valoare de 500 lei, pentru fiecare dintre soți, dacă ambii sunt membri CAR Învățâmânt Târgoviște;
c) Se va acorda ajutor de pensionare pentru membrul CAR Învățământ Tărgoviște, în valoare de 300 lei.
Aceste ajutoare se vor acorda conform Regulamentului emis de CAR Învățământ Târgoviște IFN, aprobat de Consiliul Director in decembrie 2015.
Beneficiul acordat la fondul social la 31.12.2015 a fost calculat la soldul mediu în procent de 7,2%.

CONSILIUL DIRECTOR

CAR ÎNVĂȚĂMÂNT TÂRGOVIȘTE IFN

Related post

Leave A Comment