Împrumuturile tradiționale sunt împrumuturile condiţionate de valoarea fondului social acumulat. Împrumuturile tradiționale au valoarea cuprinsă între 500 și 100.000 lei, cuantumul acestora fiind de 3 ori valoarea fondului social acumulat. Aceste împrumuturi se pot acorda pe o durată maximă de până la 5 ani, în funcție de valoarea împrumutului. Împrumuturile având valoarea mai mare de 49.000 lei (10.000 euro), vor fi acordate numai prin bancă.
Consiliul Director a hotărât ca începând cu 01.06.2019 să se acorde si alte forme de împrumuturi tradiționale, care să vină în sprijinul persoanelor cu venituri mici, debutanti sau pentru fidelizarea membrilor existenti.
Astfel avem:
– împrumutul pentru persoane cu venituri mici, de până la 2,000lei venit net;
– împrumuturi pentru persoanele cu vechime mai mare de 20 ani în C.A.R.;
– împrumut pentru debutanți, atât pentru cei din învățământ, cât și pentru cei din alte domenii de activitate;
– împrumuturi acordate persoanelor care ajută Asociația CAR Învățământ Târgoviște la buna desfașurare a activității, care îndrumă și ajută membrii noi.
Aceste împrumuturi se vor acorda cu dobânda mai mică cu un procent, față de dobânda nominală practicată la împrumutul tradițional.
Împrumuturile tradiționale în limita fondului social au dobânda nominală mai mică cu două procente decât dobânda practicată la împrumutul tradițional.
C.A.R. ÎnvățământTârgoviște acordă împrumuturi cu dobândă numai membrilor săi, în baza contractelor de împrumut încheiate, în condiţiile stabilite în Statut, în procedurile si normele de creditare.
Consiliul Director aprobă normele şi procedurile de creditare, în temeiul Normelor interne de creditare, ţinând cont de următoarele criterii:
a.categoria şi mărimea împrumutului;
b.capacitatea de plată;
c.durata împrumutului;
d.rata dobânzii şi modalitatea ei de calcul;
e.tipul de garanţii, în funcţie de scopul împrumutului acordat şi de capacitatea de a aduce garanţii;
f.procedurile pentru acordarea împrumutului;
g.procedurile pentru urmărirea termenelor de plată ale împrumutului;
h.procedurile pentru plata împrumutului şi modalităţile de recuperare;
i.procedurile pentru recuperarea împrumutului nerambursat la termenele stabilite.
Fiecare împrumut va fi solicitat printr-o cerere scrisă pe formular tipizat, specific. Cererea cuprinde tipul împrumutului, mărimea acestuia, garanţia oferită, precum şi alte informaţii care sunt solicitate de politicile de împrumuturi. Cererile de împrumut vor însoţi contractele de împrumut.
Cererile de împrumut vor fi aprobate conform prezentului Statut şi politicilor de împrumuturi.
Un membru al Casei de Ajutor Reciproc sau un grup de membri ai aceleiaşi C.A.R. care depind de acelaşi buget nu pot împrumuta sau nu pot avea obligaţii faţă de C.A.R. care să depăşească 5% din totalul portofoliului de împrumuturi.
Dacă girantul este membru al Asociației C.A.R. Învățământ Târgoviște nu poate oferi o garanţie sau împrumuta, dacă datoria sa adunată cu suma pentru care garantează, depăşesc 5% din totalul portofoliului de împrumuturi. .
Împrumuturile acordate membrilor Consiliului Director, cenzorilor, salariaţilor C.A.R. şi membrilor de familie ai acestora se aprobă numai de Consiliul Director. Când se aprobă un astfel de împrumut, persoana respectivă nu participă la vot.
Procedura de acordare a împrumutului
Împrumuturile se acordă cu aprobarea Consiliului Director sau a salariatului împuternicit de acestea.
Înaintea acordării împrumuturilor se verifică:
a. îndeplinirea condiţiilor de constituire a fondurilor;
b.analiza elementelor înscrise în cerere;
c. existenţa adeverinţei din care să rezulte venitul net lunar;
d.analizarea împrumuturilor anterioare şi corectitudinea restituirii acestora;
f. dacă venitul net acoperă rata lunară la fondul social, împreună cu rata lunară a împrumutului plus dobânda aferentă (se aplică şi în cazul giranţilor)
g. acoperirea cu garanţii a împrumutului;
h. giranţi, ipotecă, fondul social;
i. perfectarea asigurărilor pentru riscul de neîncasare a împrumutului sau asigurarea garanţiilor (dacă se optează);
j. alte informaţii necesare acordării împrumutului.
Contractul de împrumut
Contractul de împrumut se încheie în formă scrisă după aprobarea cererii de împrumut, în două exemplare, din care un exemplar se înmânează beneficiarului de împrumut, împreună cu graficul de rambursare.
Contractul de împrumut este titlu executoriu, conform legii.
Contractul de împrumut cuprinde:
a. părţile contractante;
b. obiectul contactului;
c. termenul de acordare şi mărimea împrumutului;
d. dobânda – rata anuală a dobânzii, modificarea acesteia, modul de calcul, modul de încasare, dobânzi penalizatoare;
e. garanţiile asigurătorii
f. rambursarea împrumutului şi a dobânzilor;
g. răspunderea pentru nerambursarea la scadenţă a împrumutului şi a dobânzii;
h. obligaţii şi drepturi ale părţilor;
i. litigii;
j. alte clauze;
k. semnăturile autorizate.
Dobânda
Casa de Ajutor Reciproc acordă împrumuturi cu dobândă numai membrilor săi.
Rata dobânzii la împrumuturile acordate se stabileşte astfel încât Casa de Ajutor Reciprioc să-şi acopere cheltuielile statutare, să-şi constituie rezervele, să-şi formeze excedentul repartizabil membrilor săi. Se va ţine cont de rata inflaţiei şi de fluctuaţiile pieţei financiare.
Casa de Ajutor Reciproc poate opta pentru una dintre următoarele metode de calcul al dobânzii le împrumuturile acordate membrilor:
a. metoda plăţilor descrescătoare;
b. metoda anuităţii.
Încasarea împrumuturilor acordate şi a dobânzilor aferente
Ratele la împrumuturile acordate şi dobânzile aferente se încasează la termenele stabilite prin contractele de împrumut.
Împrumuturile acordate şi dobânzile aferente se pot încasa prin reţineri pe statele de salarii, la casieria Casei de Ajutor Reciproc sau prin transfer bancar/ debitare directa.
În situaţii deosebite, Casa de Ajutor Reciproc poate aproba reeşalonarea termenelor de rambursare a împrumuturilor contactate şi a dobânzilor aferente, prin act adiţional la contactul de împrumut.